Nu vreau să fac acum teoria chibritului despre cât de bine e în concediu. Toată lumea știe că vara nu-i ca iarna și că, după calculele mai multor oameni de știință, e mai bine în concediu decât la muncă. Când ești în concediu ai mai mult timp. Și când ai timp îți vin idei. Și... ca să fie bine și să nu fie rău, ideile trebuiesc puse în practică.
Deci, de ce am făcut introducerea asta? Păi, să mă explic. Adică să explic explicația.
Am fost cu Dănică pe Argeș în jos, pe un mal frumos, pe la Heresti, pentru a stabili pozitia de fotografiere a Căii Lactee. Și cum stăteam noi așa, îmi vine ideea să ridic drona și să trag o Panorama 360, pe care ulterior să o prelucrez ca pe o Little Planet. Zis și făcut. Iată:
E, de aici încolo începe discuția.
Cum prelucram eu imaginea și cum aveam timp pentru că în concediu e mai bine și pentru că... etc mai sus amintite, îmi vine ideea. Băi nenică, drona trage 34 de cadre pentru a realiza cadrul acesta. Excluzând faptul că ea este mai sus decât mine, eu de ce nu aș putea trage 34 de cadre, pe care apoi sa le unesc si sa realizez o astfel de panorama, dar de la sol. Și, ca să fie bine și să nu fie rău, trec la fapte. Iau aparatul și trag experimentativ, în dormitorul meu cca 34 de cadre (zic cca, pentru ca au fost 36 dupa care am revenit și am tras 45), în aranjamentul pe care îl face drona.
Surprize, surprize! Iată ce a ieșit:
Aaaa! Păi stai nenicăăăă! Că dacă așa stau lucrurile, o fac eu să fie și mai bine.
Fac un drum prin oraș și forjez aparatul.
Mai întâi trag 56 de cadre între Universitate și Arhitectură. Iată ce a ieșit:
După care îmi propun să traversez la Teatrul National. M-am gandit că e o pozitie buna, avand câteva elemente solitare, care se ridică frumos de la sol. Teatrul, Intercontinentalul și sculptura din fața teatrului. Aici am tras 50 de cadre. Iată:
O ieși ceva? N-o ieși? Nu știu, dar am febră și nu mă pot abține. Hai să merg în Pasajul Villacrosse. Mereu mă fascinează acest pasaj. Nu știu de ce. Poate cromatica galben-portocalie pe care o dau geamurile acoperișului. Poate aglomerația pe care o creează fotoliile barurilor. Poate senzatia de aparenta intimitate pe care o dă semiîntunericul... Nu știu. Dar hai să merg și acolo. Și... dacă am ajuns, hai să-i trag și ăstuia una peste cap. 55 de cadre, 360 de grade, sferă. Adică complet, inclusiv deasupra capului și sub picioare. Iată:
Să mă opresc? Să nu mă opresc? Nu știu. De fapt știu. Și dacă aș vrea să mă opresc, nu pot. Nu știu ce va ieși, dar URLĂ arta în mine. Merg mai departe pe Lipscani.
După câteva cadre (care nu m-au satisfăcut) trase in fața BNR...
... mă opresc la intersecția Lipscani cu Smârdan. Poziția e bună, am elemente frumoase, care se evidentiază plăcut, dar ... oameni. Multi oameni. E, mă strecor și eu ca parfumul și trac cadrele când ies ei din cadru. Surpriză din nou! Chiar m-am supărat pentru că a ieșit soarele. Acum cadrul avea gama dinamica prea mare. Adica o parte din poze erau trase pe nor, si pana sa termin de tras a iesit soarele, o parte din ele fiind pe lumină puternică. Dar... până la urmă a ieșit bine. Iată:
Am mai tras eu cateva cadre după aceea, dar mă opresc aici cu povestea.
Vizionare plăcută!
Noiembrie
Au trecut cateva luni fara sa mai postez. Nu inseamna ca nu am mai apasat declansatorul aparatului. E adevarat, mai rar, dar tot am mai tras cateva cadre.
Le postez tot aici. N-are rost sa deschid alta rubrica. Apoi, e mai bine pentru cei carora le place acest gen de fotografie. E mai bine pentru ca le vad pe toate odata.
