În albia Siretului

M-am tot învârtit, m-am tot răsucit, pe aici, pe acolo, peste dealuri și prin văi...
Rudele mele din Moldova tot vorbeau despre Siret. Cu teamă. Îl asociau cu victimele. De parcă ar fi fost Siretul de vină cu ceva.
Preocupați intens cu munca, chiar dacă este la doi pași de ei, nu-și fac timp să-l admire.
Și chiar. Ce să admiri la el. Un râu ca toate râurile. Acum și secat din cauza secetei.

Să fie oare chiar așa?
Oare chiar nimic interesant?


Mai întâi de pe panta abruptă din dreptul satului Bălușești jud. Neamț.

Apoi chiar din albie.

Din cauza secetei pământul pe fundul albiei era crăpat. Nu foarte uscat, dar foarte crăpat pe alocuri.

Atât de adânci erau crăpăturile că puteai să bagi piciorul în ele.

Roata de la bicicletă a intrat aproape jumătate în adâncitură.

Una peste alta, plimbarea cu bicicleta a fost plăcută. Am avut ocazia să văd lucruri noi și plăcute.

De exemplu, pe marginea Siretului am găsit câteva rămășițe din fostele plantații de bumbac din zonă, de pe timpul CAP-ului comunist. Am avut deci ocazia să pipăi și să simt finețea naturală și plăcută a bumbacului. Unii poate au fost sătui, chiar epuizați datorită muncii pe aceste plantații, dar pentru mine a fost o experiență plăcută (doar să-l văd și să-l pipăi).

Bineînțeles că am luat un fir cu mine acasă. Măcar așa, ca amintire.

Pe drum mi-a ieșit în cale și o omidă. Săraca. Vine iarna și nu mai are timp să devină fluture. Măcar (dacă ar ști) atât am putut să fac pentru ea. O poză. Dar la ce-i folosește? Și sincer, nici mie nu-mi folosește. Diferența este că mie mi-a procurat câteva clipe plăcute și mi-a împodobit concediul.

Și, înapoi spre casă, pe drumul abrupt ce duce dinspre Recea spre Bălușești, în malul de lut galben, două vrăbii mirate se uitau la mine.

 Parcă spuneau: ”Ia uite-l și pe omul ăsta..., după ce că nu are aripi ca noi, se mai chinuie și să dea la pedale cu toate chestiile alea grele atârnate pe spatele lui. Măi omuleeee..... dă-te măi jos de pe bicicletă.... Tu nu vezi că abia dacă mai poți?”

Așa am făcut.

Dar, nu m-am dat bătut.

A doua zi am continuat cu plimbarea pe bicicletă, hai-hui prin Moldova.

Această zi a fost mai domoală în ce privește fotografia. Mai mult am comunicat cu oamenii pe care i-am întâlnit.

Am plecat din satul Bălușești peste câmpuri până la Ion Creangă, de unde am venit pe șosea.

Eiii...., a trei-a zi am fost pus la cazne. Am depănușat porumb.

În schimb, următoarea zi (a patra) am zis: ”da' să mă lăsați în pace neică”.

 Sunt în concediu și deci.... azi: MACRO.