sâmbătă, 30 septembrie 2017

MAVIC - Video

Am promis ca postez si video.
Fiindca sunt mari, voi posta link-uri catre canalul meu de YouTube.


https://www.youtube.com/watch?v=5WE_glk3Qq8









MAVIC - un nou capitol

De mult ma batea gandul, atât pe mine cât și pe Dănuț, să ne luăm o dronă. Dupa mai multe cercetări am ajuns la concluzia că cea mai potrivită pentru noi ar fi DJI Mavic Pro. Scumpișoară dar ... știe să facă multe.
Nu intru în amănunte, pentru că nu drona în sine mă interesează, ci ceea ce pot face cu ea.
Mai jos pun câteva imagini, iar în timp voi posta și filmulețe.
Deci:

În zona de centura




La Călugăreni






Spre Frumușani










Între Vidra și Sintești







Pe lângă Jilava






luni, 14 august 2017

Camping SOVATA - Băi, m-a înțepat viespea !!!




Nu degeaba am ales acest titlu. Și să vă spun de ce. Pentru că pe mine nu m-a înțepat niciodată o viespe. S-au dacă m-a înțepat, o fi fost când eram foarte mic, deci oricum cu peste 45 de ani în urmă, suficient de mult ca să nu-mi mai amintesc. Astfel că atunci când îmi voi aminti de Sovata, îmi va veni automat în minte și înțepătura viespii.
De altfel, plimbarea la Sovata mi-a oferit o satisfacție neașteptată. Și să vă povestesc de ce.

1. Am stat la Campingul Stana de Vale, undeva la marginea localității, într-o zonă superbă și liniștită.
Cam așa e lumina de dimineață pe acolo.


Înainte de a ajunge acolo eram cam sceptic cu privire la locație, dar și în acest sens a depășit așteptările. Am fost primiți cu multă amabilitate. Căsuța în care am stat a fost de tip familial, cu tot ce trebuia în dotare, adică duș cu apă caldă, lavoar, toaletă, bucătărie, frigider, prize, internet, toate in cameră. Și astea la un preț mai mult decât rezonabil. Jos căciula. Nimic de reproșat.


Mai mult, căsuța era chiar pe malul pârâului Sovata, ceea ce oferea răcoare, un ambient plăcut si... nu mai spun de susurul apei, ce oferea seara și în timpul nopții un sunet superb. Deci, și somnul a fost odihnitor.





Să revenim.
După ce am ajuns, Dănuț a căzut. A căzut de tot lovit de oboseală. Nici nu stie că i-am făcut poză.


Vali, cu pasiunea ei cea mai mare: Hărnicia la locul de muncă.


Iar eu, ....


Scuze !  Nu asta este imaginea care trebuia pusă ...
Ci cea în care dau de mâncare unor gingașe vietăți.


Ce vă mirați de afirmația mea? Să fi văzut cât de gingaș sfâșia ea slănina cu gingașele ei fălci....



Nu, lăsând gluma la o parte, viespile nu fac nici un rău omului. Am mai spus și dovedit asta intr-o postare pe feisbuc (https://www.facebook.com/udrea.dan.7/media_set?set=a.1094272650607124.1073741901.100000731989243&type=3)


Aici a fost altă chestie. După ce am intrat în normal, eu ca un tată iubitor și un soț grijuliu (ce crede lumea că sunt), am încercat să alung cu prosopul niște viespi. Greșeală mare. Foarte mare. Viespile nu fac nimic rău oamenilor. O voi spune de un milion de ori. Doar să nu te sperii și să te miști lent când sunt așezate pe tine sau în apropierea ta.
Cum dădeam eu cu prosopul, am agățat o viespe, care a rămas în prosop fără ca eu să știu. După un timp, eu am băgat mâna în prosop, iar ea a băgat acul în mâna mea. Simplu, nu-i așa? Acesta a fost momentul în care am rostit titlul actualei postări. Băi neică... Parcă a băgat cuțitul în degetul meu. M-a înțepat în patul unghiei. Băi, parcă mi-a băgat cuțitul în os. Băi, doareeee...., doareeee....., doare tare de tot. După două zile, când băgam degetul în apă rece, parcă-mi dădea cineva cu bâta peste deget.

Dar, am trecut peste întâmplarea asta și am încercat să mă bucur de ce avea să urmeze.

2. Salina Praid
Nu am făcut prea multe cercetări despre salina Praid, dar am auzit de la mulți oameni că ar fi frumos înăuntru. Asta m-a și îndemnat să-i fac o vizită. După ce se intră o bună bucată din drum cu un autobuz cu burduf, se mai coboară câteva trepte pe jos.



Nu știu câte trepte sunt la coborâre, dar la urcare sunt 187. Sigur. Numărate de mine. 187.
Oricum, nu asta e interesant aici. Jos e superb amenajat (cu unele excepții). Dar este superb. Grandios. Se pare că foarte mulți vin aici pentru tratament. Eu am venit pentru poze și mi-a placut.







Au și mese de ping-pong. Am venit pregatiți cu palete și am jucat până am transpirat. Dănuț a continuat să mai joace cu altcineva, dar eu m-am îndeletnicit cu expunerea.


Mi-a plăcut la Praid.

3. Mocănița
Da, precum copiii mici, plimbare cu trenulețul. Dar și asta a fost frumos.
Mirosul de fum de cărbune, șuieratul locomotivei in semn de salut, sunetul sacadat al roților de tren (sunet ce se aude mai tare, fiindcă vagonașele sunt deschise, fără geamuri), peisajele superbe, mersul încet și saluturile oamenilor pe lângă care treci, toate îți creează un sentiment plăcut, ca și când ai fi într-un basm.


















Nu mă pot lăuda că am tras foarte multe cadre pentru că am fost mai degrabă preocupat să filmez. Oricum, și Mocănița mi-a oferit momente frumoase.

4. Muntele de Sare
Acesta a fost unul din obiectivele pe care mi l-am propus spre vizitare în această călătorie.



Aici este intrarea într-o mina veche, probabil Ocna Iosif. Pe indicator scrie ”Accesul interzis”.
Ha! Voi ce credeți? Chiar e interzis? Da! Și ce dacă!


Fotografii oricum vor intra oriunde apare acest afiș. E boală profesională. De fapt, nu ești un fotograf autentic dacă nu intri acolo unde este interzis. Toată lumea știe asta. Așa căăă.... și aici au intrat unii.
Eu oi fi intrat? Ce credeți?


Cei doi din imagine s-au oprit acolo. Dar eu.....???
Beznă. Beznă totală. Am experimentat întunericul total. Băi neică... Negru. Negru de tot. Negru de-l tai cu cuțitul. Negru de-l simți. Și l-am simtit. Că am dat cu piciorul întro roabă. Mai încolo, în mijlocul drumului, un bolovan mare, dar eu... Batman, Batman. Merg înainte fără să văd nimic. Trag cu bliț și mă uit pe LCD ca să văd ce mai este în față. Lumina de la telefon nu era suficientă. M-a biruit până la urmă. A trebuit să ies pentru că mă înnămolisem de tot. Abia după ce am ieșit am aflat cum se folosește lanterna de la telefon. Abia după ce am prelucrat pozele am aflat în ce am dat cu piciorul. Dar vedeți? Dacă nu intram mai aflam eu că acolo se află o roabă veche pe care încă nu a furat-o nimeni? Ăăă? Nu mai aflam. Vedeți? De-aia intră fotografii peste tot. Și n-are nimic că nu am putut intra mai mult. Or mai fi zile....



Din loc în loc, pe parcursul traseului sunt indicatoare de prezentare și informare cu privire la locul respectiv. E bine așa.


Restul, peste tot un aspect de deșert, dezolant. Am fost uimit, dar totodată încântat de acest aspect. Dacă nu ar fi fost pomi în jur și frunzele verzi, ai fi crezut că te afli într-un deșert cu sare. Interesant, foarte interesant.

































Și, bineînțeles, fiindcă suntem în România, chiar și prin aceste locuri există mitul nămolului panaceu. O fi bun, nu o fi bun...? Cine știe? Eu nu m-am mâzgălit. Oricum, era prea cald, iar Vali deja nu mai suporta.



Una peste alta, locul mi-a plăcut mult. Și chiar dacă nu am reușit să parcurg tot traseul din cauza căldurii, .... or mai fi zile.... Punem și asta pe listă.

Eiii, capacul l-a pus ultima zi, în drum spre casă. Ne-am oprit pe la Cetatea Rupea. Mai trecusem eu pe aici, pe vremea când s-a căsătorit Nea Marin Bobe (prietenii știu cine este), dar atunci cetatea era în renovare și nu am putut vedea nimic. Acum însă....


Dar... Asta face subiectul unei postări viitoare.